Tariful vamal

Articolul „ Tariful vamal ” este parte a unei lucrări de licență.

Nu găsești ce cauți? Oferim servicii de consultanta pentru redactarea lucrarii de licenta!

Tariful vamal
Tariful vamal – Oferim servicii de consultanta pentru redactarea lucrarii de licenta!

În vederea preluării – după momentul integrării României în Uniunea Europeană – a Tarifului vamal integral comunitar, în ţara noastră a fost adoptat şi introdus Tariful Vamal Integrat (TARIR)[1], destinat a integra în cuprinsul său atât taxele vamale, cât şi legislaţia vamală incidenţă în domeniul vamal[2].

Tariful vamal integrat român este un ansamblu de prevederi legale aplicabile în domeniul vamal, care reuneşte – pe structura fostului Tarif vamal de import al României[3] – reglementările referitoare la importul şi exportul de bunuri şi la măsurile de politică comercială, codificate şi integrate potrivit principiilor folosite în Tariful vamal integrat al Uniunii Europene. Pe baza încadrării tarifare a categoriilor de bunuri se stabileşte cât datorează fiecare importator[4].

Tariful vamal al României cuprinde – potrivit art. 46 C. vam. – Nomenclatura combinată a mărfurilor, taxele vamale şi taxele cu efect echivalent aplicabile mărfurilor cuprinse în nomenclatura menţionată, măsurile tarifare preferenţiale cuprinse în acordurile încheiate de România cu alte ţări sau grupuri de ţări, măsurile tarifare care prevăd o reducere sau o exonerare a drepturilor de import aferente unor anumite mărfuri, precum şi alte măsuri tarifare[5].

Mărfurilor cuprinse în Nomenclatura combinată sau într-o altă nomenclatură li se aplică clasificarea tarifară[6] prin stabilirea codului tarifar specific. Tratamentul tarifar favorabil[7] (de care pot beneficia anumite mărfuri, în funcţie de natura lor sau de destinaţia finală), precum şi autorizarea efectuării operaţiunilor care au ca obiect asemenea mărfuri se stabilesc prin regulamentul vamal.

Clasificarea tarifară a mărfurilor presupune atribuirea codului tarifar al acestora, aşa cum este el stabilit în nomenclatura combinată (sau într-o altă nomenclatură care se bazează pe nomenclatura combinată).

Unele mărfuri pot beneficia de un tratament tarifar favorabil[8], adică de o reducere sau exonerare a drepturilor de import (facilităţi care se pot aplica inclusiv unui contingent tarifat).

Originea mărfurilor poate fi comună (nepreferenţială) sau preferenţială.

Stabilirea originii nepreferenţiale a mărfurilor are la bază criteriul mărfurilor

Produse în întregime într-o ţară (când numai o ţară se ia în considerare la atribuirea originii) şi criteriul transformării substanţiale (când două sau mai multe ţări contribuie la producerea mărfurilor). Mărfurile originare dintr-o ţară sunt cele obţinute în întregime sau produse în acea ţară[9]. Mărfurile a căror producţie implică mai multe ţări sunt considerate originare din ţara în care au fost supuse ultimei transformări sau prelucrări substanţiale.

În ceea ce priveşte originea preferenţială a mărfurilor, aceasta se stabileşte în raport cu regulile şi formalităţile cuprinse în acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte.

Acordarea unui tratament vamal preferenţial este condiţionată de probarea originii mărfurilor. Acest lucru este necesar întrucât unele mărfuri care vin dintr-o ţară cu care România are negociate preferinţe tarifare în domeniul vamal nu au fost în realitate produse acolo[10]. Potrivit legii române, criteriile de origine sunt:

  • producerea mărfurilor în întregime într-o ţară;
  • obţinerea mărfurilor printr-o prelucrare sau transformare substanţială într-o ţară[11].

Dovada originii preferenţiale a mărfurilor se face prin prezentarea unui certificat de origine eliberat în ţara de export. Ca regulă generală, certificatul de origine trebuie prezentat odată cu depunerea declaraţiei vamale de import. Se acceptă însă depunerea dovezii de origine, cu consecinţa reevaluării datoriei vamale şi în următoarele termene:

  • în interiorul termenului de valabilitate a certificatului de origine[12];
  • chiar după expirarea termenului de valabilitate a certificatului de origine, dacă titularul operaţiunii dovedeşte că nerespectarea termenului este datorată unor circumstanţe excepţionale;
  • în alte cazuri de prezentare întârziată, numai dacă:

–          termenul de prescripţie a datoriilor statului nu s-a împlinit;

–          mărfurile în cauză au fost prezentate autorităţii vamale şi au făcut obiectul unei declaraţii vamale înainte de expirarea termenului de valabilitate a certificatului de origine.

În scopul aplicării corespunzătoare a Tarifului vamal integrat al României este necesară stabilirea valorii în vamă a mărfurilor.

Valoarea în vamă reprezintă acea valoare care constituie baza de calcul al taxelor vamale prevăzute în Tariful vamal[13]

Mărfurile care urmează să fie introduse pe teritoriul vamal al României trebuie înscrise într-o declaraţie sumară care se depune – de către importator – (înainte ca mărfurile să fie introduse pe teritoriul vamal) la biroul vamal de intrare[14].

Odată introduse pe teritoriul vamal al României, mărfurile – care se află sub supraveghere vamală, putând fi supuse controlului până la stabilirea statutului lor vamal ori până la modificarea statutului lor vamal – trebuie transportate neîntârziat fie către biroul vamal desemnat de autoritatea vamală, fie spre o zonă liberă sau antrepozit liber[15]. Până când li se atribuie o destinaţie vamală, mărfurile prezentate în vamă dobândesc statutul de mărfuri depozitate temporar (putând fi manipulate numai în scopul conservării lor în starea iniţială şi păstrate în locuri indicate şi aprobate de autoritatea vamală)[16].

Pentru determinarea cuantumului taxelor vamale de import datorate este necesară determinarea bazei de impunere şi a cotei de impunere aplicabile. Baza de impunere o constituie valoarea în vamă a mărfurilor[17]. Ea se determină pe baza unei declaraţii de valoare în vamă pe care importatorul este obligat să o depună. Valoarea declarată se probează cu facturi, documente de plată, documente comerciale.

Procedura de determinare a valorii în vamă aplicabilă în România este prevăzută în Acordul pentru aplicarea art. VII al CATT (Geneva, 7 noiembrie 1979). Notăm aspectele importante ale acestui document:

  • Valoarea în vamă este în principiu valoarea de tranzacţie (preţul mărfurilor). O serie de cheltuieli efectuate şi care nu au fost incluse în valoarea de tranzacţie pot fi adăugate pentru a se determina valoarea în vamă[18].
  • Autoritatea vamală poate recurge la alte criterii de apreciere a valorii în vamă numai dacă:

–          există dubii rezonabile privind veridicitatea valorii declarate de importator;

–          determinarea valorii reale nu poate fi făcută altfel (de pildă, prin solicitarea unor justificări suplimentare titularului operaţiunii, prin solicitarea unor documente autorităţilor române sau străine)[19].

  • Dintre metodele de evaluare subsidiare menţionăm: valoarea de tranzacţie a unor mărfuri identice; valoarea de tranzacţie a unor mărfuri similare; valoarea calculată reprezentând costul materialelor, operaţiunilor de fabricare, a altor lucrări pentru producţie, a beneficiilor şi cheltuielilor obişnuite[20].
  • Dacă autoritatea vamală are dubii cu privire la valoarea în vamă declarată, ea va putea solicita importatorului să prezinte documente suplimentare şi să constituie o garanţie pentru plata eventualelor taxe vamale datorate. Practic, autoritatea vamală încasează taxele vamale pentru valoarea în vamă declarată şi acordă liber de vamă. Ea îşi continuă însă cercetările, pe baza propriilor constatări şi a documentelor suplimentare furnizate, având la dispoziţie garanţia, pe care o poate executa dacă importatorul este rău-platnic[21].

În principiu, mărfurilor li se poate acorda orice destinaţie vamală, indiferent de natura sau cantitatea lor, de ţara de origine sau provenienţă, de transport ori de destinaţie. Este însă posibilă oricând şi aplicarea unor interdicţii sau restricţii justificate din raţiuni de morală, ordine şi securitate publică etc.

Pentru a putea fi plasate într-un regim vamal, mărfurile trebuie să fie înscrise în declaraţia[22] potrivită pentru acel regim vamal[23].

Plasarea mărfurilor în regimurile vamale reglementate de noul Cod vamal presupune: punerea în liberă circulaţie a mărfurilor străine (care dobândesc astfel statutul vamal de mărfuri româneşti), înscrierea mărfurilor în regimurile vamale suspensive[24] şi/sau regimurile vamale economice[25], respectiv înscrierea lor în regimul de export[26]. În acest scop, poate fi urmată procedura normală (care presupune întocmirea declaraţiei vamale[27] şi acceptarea acesteia de către autoritatea vamală, efectuarea controlului documentar şi – eventual – a controlului fizic al mărfurilor, după care mărfurile se plasează – prin dispoziţia autorităţii vamale – sub regimul vamal solicitat) sau procedura simplificată (care permite fie întocmirea unei declaraţii sumare, fie depunerea unui document comercial sau administrativ însoţit de o cerere de plasare a mărfurilor sub un regim vamal anume)[28].

Există un set de reguli comune aplicabile tuturor regimurilor vamale care privesc următoarele aspecte:

  • Solicitarea plasării mărfurilor sub un regim vamal se face prin depunerea de către titularul operaţiunii comerciale a declaraţiei vamale, însoţită de o documentaţie care să justifice cererea de încadrare într-un anumit regim vamal[29].
  • Pe baza declaraţiei vamale, autoritatea vamală va proceda la verificarea realităţii acesteia, procedând la controlul documentar şi, dacă este necesar, la controlul fizic al mărfurilor (acest control poate fi total sau parţial şi poate include prelevarea de probe pentru expertize sau analize de laborator).
  • După verificarea datelor din declaraţia vamală şi eventuala remediere a deficienţelor existente, se stabileşte în concret cuantumul taxelor vamale datorate. După ce au fost depuse documentele de plată (ori s-au depus garanţii care să asigure plata ulterioară), autoritatea vamală acordă liberul de vamă[30].
  • Indiferent de regimul vamal aplicabil, în termen de 5 ani de la acordarea liberului de vamă autoritatea vamală poate efectua controlul vamal ulterior al operaţiunii. Controlul ulterior este atât documentar, cât şi fizic (dacă acest lucru mai este posibil) şi are ca scop evident verificarea exactităţii datoriei vamale stabilite iniţial. Controlul ulterior poate conduce la identificarea uneia dintre următoarele soluţii:

–          datoria vamală a fost corect stabilită;

–          se constată că au fost achitate taxe vamale în surplus, caz în care diferenţele încasate în plus se restituie titularului într-un termen de 30 de zile de la data constatării;

–          se constată că s-au stabilit taxe vamale inferioare celor în mod real datorate, caz în care titularul operaţiunii comerciale va fi obligat să stingă restul datoriei vamale în termenele de plată prevăzute de art. 108 alin. (2) C. pr. fisc. sub sancţiunea art. 114 alin. (1) C. pr. fisc. (stabilirea de dobânzi şi penalităţi de întârziere).

  • Dintre operaţiunile mai sus menţionate, prezentarea mărfii, depunerea declaraţiei vamale (sumară şi în detaliu) şi manipularea mărfurilor aflate în depozit necesar pot fi efectuate şi de comisionari în vamă, persoane juridice române autorizate de Direcţia Generală a Vămilor să efectueze asemenea operaţiuni[31].

Codul vamal reglementează şi următoarele categorii de operaţiuni privilegiate:

  • scutiri sau reduceri de taxe vamale – care se pot acorda, cu caracter temporar, prin hotărâre a Guvernului, în cazuri temeinic justificate, la propunerea Ministerului Economiei şi Finanţelor;
  • exonerarea de drepturi de import pentru mărfurile româneşti exportate, dar care sunt reintroduse pe teritoriul vamal al României şi puse în liberă circulaţie în termen de 3 ani;
  • exonerarea de drepturi de import pentru produsele de pescuit maritim şi alte produse obţinute din marea teritorială a unei alte ţări de navele înmatriculate sau înregistrate în România, ori care navighează sub pavilion românesc[32].

Temporar – dar fără a fi impusă vreo limită de timp – mărfurile (deopotrivă româneşti ori străine) pot fi plasate sub regimuri vamale suspensive şi menţinute în zone libere şi/sau antrepozite libere înainte de a fi încadrate într-un regim vamal definitiv[33].



[1]     A se vedea Legea nr. 159/2005 privind Tariful vamal integrat român, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 31 mai 2005.

[2]     Pentru consideraţii privind Tariful Vamal Integrat al Comunităţii europene (TARIC) şi progresele României în domeniu, a se vedea Gheorghe Caraiani, Ştefan Diaconu, Tariful vamal integrat, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002.

[3]     Tariful vamal de import al României a fost adoptat prin O.G. nr. 26/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 31 august 1993, aprobată prin Legea nr. 102/1994 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 18 noiembrie 2004), în prezent abrogată.

[4]     Facem trimitere, pentru o prezentare detaliată a evoluţiei, utilizării şi regulilor de încadrare în Tariful vamal de import, la Aurelian Opre, op. cit. (II), p. 208-231.

[5]     Mărfurile pot avea – conform noului Cod vamal – origine preferenţială (stabilită prin regulile cuprinse în acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte) sau origine nepreferenţială (determinată după următoarele criterii: criteriul mărfurilor produse în întregime într-o ţară – când numai o ţară se ia în considerare la atribuirea originii şi criteriul transformării substanţiale – când două sau mai multe ţări iau parte la producerea mărfurilor).

[6]     Potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. (2) C. vam., la clasificarea tarifară a mărfurilor se utilizează regulile generale pentru interpretarea Sistemului armonizat din Convenţia internaţională privind sistemul armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983 şi ratificată de România prin Legea nr. 98/1996.

[7]     Prin tratament tarifar favorabil se înţelege o reducere sau o exonerare a drepturilor de import, care poate f i aplicată inclusiv în cadrul unui contingent tarifar (art. 49 C. vam.).

■”Tratamentul tarifar favorabil de care pot beneficia unele mărfuri se stabileşte prin Regulamentul vamal.

[9] Prin mărfuri obţinute în întregime într-o ţară se înţelege, potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (2) C. vam.: produse minerale extrase pe teritoriul acelei ţări; produse vegetale recoltate acolo; animale vii, născute şi crescute acolo şi produsele obţinute de la acele animale; produse de vânătoare sau de pescuit (inclusiv maritim, din marea teritorială a acelei ţări); produse obţinute din solul sau din subsolul marin în afara apelor teritoriale; deşeuri şi produse reziduale etc.

[10]    Pentru o serie de aspecte teoretice şi practice privind originea mărfurilor, a se vedea Aurelian Opre, op. cit. (II), p. 231-235.

[11]    Pe baza acestor criterii generale se elaborează reguli de origine detaliate, în cadrul reglementărilor vamale sau a acordurilor internaţionale la care România este parte (de pildă, Protocolul privind definirea noţiunii de produse originare, ratificat prin O.U.C. nr. 192/2001).

[12]    Acest termen este de regulă de 4 luni (a se vedea art. 23 din Protocolul referitor la definirea noţiunii de „produse originare”, anexă la Acordul de asociere dintre România şi Comunităţile europene, ratificat prin O.U.C. nr. 192/2001 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 bis din 29 decembrie 2001).

[13]    Procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (ratificat de România prin Legea nr. 133/1994).

[14]    Fac excepţie mărfurile încărcate în mijloace de transport care trec, fără oprire, prin apele-teritoriale sau prin spaţiul aerian al teritoriului vamal (conform dispoziţiilor art. 60 C. vam.).

[15]    Mărfurile care intră pe teritoriul vamal al României se prezintă la biroul vamal de persoana care le-a introdus sau, după caz, de persoana care îşi asumă răspunderea pentru transportul mărfurilor după ce au fost introduse în ţară. Persoana responsabilă este agentul economic autorizat sau un reprezentant desemnat în relaţia cu autoritatea vamală (conform art. 66 şi 67 C. vam.).

[16]    Conform dispoziţiilor art. 73-76 C. vam.

[17]    Pentru ample consideraţii asupra subiectului, a se vedea Aurelian Opre, op. cit. (I), p. 134-144.

[18]    Este vorba despre: a) cheltuielile de transport al mărfurilor importate până la frontiera română; b) cheltuielile de încărcare, de descărcare şi de manipulare, conexe transportului, a mărfurilor din import aferente parcursului extern; c) costul asigurării pe parcursul extern.

[19] Pentru o practică constantă a instanţei noastre supreme în materie, a se vedea: C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 3499/2000; C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 21S6/2000.

[20]Vezi şi Aurelian Opre, op. cit. f/J, p. 139

[21]    Potrivit art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 788/2001, determinarea valorii în vamă poate fi amânată pentru maximum 50 de zile. Principiul în materie este însă fixat de art. 1 alin. (1) al amintitei hotărâri, potrivit căruia „activitatea de control a valorii în vamă se efectuează astfel încât mărfurile să nu staţioneze nejustificat în vamă”.

[22]    Declaraţia vamală se poate face: a) în scris; b) utilizându-se un procedeu informatic aprobat de autoritatea vamală; c) printr-o declaraţie verbală sau altă formă de manifestare a voinţei de a plasa mărfurile sub un regim vamal (art. 84 C. vam.).

[23]    În funcţie de felul mărfurilor şi de regimul vamal care poate fi utilizat, Autoritatea Naţională a Vămilor poate stabili – prin decizie – ca numai unele birouri vamale să fie competente a proceda la efectuarea controlului vamal şi la aplicarea reglementărilor vamale (art. 83 C. vam.).

[24]    Regimurile vamale suspensive, în care pot fi – temporar – încadrate mărfurile străine, sunt următoarele: tranzitul vamal; antrepozitarea vamală; perfecţionarea activă sub forma unui sistem cu suspendare; transformarea sub control vamal; admiterea temporară [art. 107 alin. (1) C. vam.].

[25]    Regimurile vamale (suspensive) economice sunt următoarele: antrepozitarea vamală; perfecţionarea activă; transformarea sub control vamal; admiterea temporară; perfecţionarea pasivă [art. 107 alin. (2) C. vam.]. Utilizarea oricărui regim vamal economic este condiţionată de eliberarea unei autorizaţii de către autoritatea vamală.

[26]    Potrivit dispoziţiilor art. 182 alin. (2) C. vam., toate mărfurile româneşti destinate exportului – cu excepţia celor plasate sub regimul suspensiv de perfecţionare pasivă – trebuie să fie plasate sub regimul de export.

[27]    Declarantul trebuie să fie o persoană stabilită în România, cu excepţia cazurilor când se întocmeşte o declaraţie de tranzit sau de admitere temporară sau când se declară mărfuri ocazional [art. 87 alin. (2) C. vam.].

[28]A se vedea, pe larg, cu privire la procedura simplificată de vămuire, Dumitru Mazilu, Aplicarea reglementărilor europene privind procedurile simplificate de vămuire, în Revista de drept comercial nr. 3/2008, p. 75-88.

[29]    Pentru informaţii cu privire la modul în care poate fi rectificată sau retrasă declaraţia vamală, a se vedea art. 88 şi 89 C. vam.

[30]    Expresia „liber de vamă” desemnează acţiunea prin care autoritatea vamală lasă la dispoziţia titularului declaraţiei vamale mărfurile vămuite în scopul prevăzut de regimul vamal sub care acestea au fost plasate (art.

[31]    Florin Aurel Moţiu, Aspecte juridice privind activitatea comisionarilor in vamă, în Revista de drept comercial nr. 9/2004, p. 144 şi urm.

[32]    A se vedea dispoziţiile art. 206-210 C. vam.

[33]    A se vedea infra, Secţiunea a VIII-a.