Pedeapsa cu moartea in cadrul dreptului penal romanesc

Articolul „ Pedeapsa cu moartea in cadrul dreptului penal romanesc ” este parte a unei lucrari de licenta

Nu găsești ce cauți? Comanda lucrari de licenta, referate, studii de caz sau orice alt proiect științific!

Pedeapsa cu moartea in cadrul dreptului penal romanesc
Pedeapsa cu moartea in cadrul dreptului penal romanesc – comanda lucrari de licenta

Pana la Unirea Principatelor pedeapsa cu moartea era prevazuta in pravilele domnesti, precum „Cartea romaneasca de invatatura” din 1646 a lui Vasile Lupu si „indreptarea legii” din 1652 a lui Matei Basarab pentru infractiuni precum tradarea, paricidul, rapirea unei femei etc.[1]

Pravilniceasca condica a lui Alexandru Ipsilante (1780) si Legiuirea Caragea (1818) prevedeau de asemenea pedepse cu moartea („Cati talhari se prind sa se omoare” – Condica Caragea).

Primele documente programatice cu caracter abolitionist in Tarile Romane sunt Proclamatia de la Islaz care prevedea ca „poporul decreta desfiintarea cu totul a pedepsei cu moartea atat in lucrare, cat si in sentinte” si Declaratia revolutionarilor moldoveni de la 23 martie 1848 care cerea „desavarsita oborare” a pedepsei cu moartea.

In perioada Unirii autori ca Al. Papiu Ilarian care preda „Diritul penal” la Universitatea din Iasi sau Vasile Boerescu – viitorul ministru de justitie – in teza sa de doctorat, la Paris, cu titlul „Traité comparatif des delites et des peines au point de vue philosophique” s-au pronuntat pentru abolirea pedepsei cu moartea.

In acest curent de gandire pasoptist Alecu Russo remarca: „Romanul se face ispravnic, se face judecator, dar calau niciodata” pentru ca M. Kogalniceanu sa-l confirme intr-un articol intitulat „Lipsa de calau in Valachia” relatand ca o sentinta de condamnare la moarte nu s-a putut executa intrucat in toata tara nu s-a gasit un calau.

Constitutia din 1866 a inscris in textul sau abolirea pedepsei cu moartea (art. 18) astfel ca prima Constitutie romaneasca este o constitutie abolitionista.

In consens cu aceasta, Codul penal de la 1864 nu prevedea pedeapsa cu moartea. Criticat de I. Tanoviceanu pentru excesiva blandete a pedepselor care „da ignorantilor aparenta de a fi progresisti si umanitari”[2], autorul fiind un adept al reintroducerii pedepsei cu moartea, Codul penal de la 1864 ramane nemodificat, Constitutia din 1923 reproducand acelasi principiu abolitionist (art. 16).

Codul penal din 1936 se pastreaza in aceeasi linie abolitionista, in conformitate cu Constitutia din 1938.

Instaurarea primei forme de stat totalitar prin dictatura regala a dus la consacrarea constitutionala a posibilitatii de aplicare a pedepsei cu moartea. Constitutia din 1938 atribuind puterea Consiliului de Ministri de a decide aplicarea pedepsei capitale, Codul penal fiind modificat prin introducerea in art. 24 a pedepsei cu moartea.

Dupa 23 august 1944, printr-o serie de legi speciale pedeapsa cu moartea a fost extinsa pentru tot mai multe infractiuni. Codul penal din 1968 a mentinut pedeapsa cu moartea ca „masura exceptionala pentru infractiunile cele mai grave”, dar si in cazul acestora ca pedeapsa alternativa a inchisorii. Pedeapsa era prevazuta pentru unele infractiuni contra securitatii statului, omor, unele infractiuni contra patrimoniului, contra capacitatii de aparare a tarii, precum si unele infractiuni contra pacii si omenirii.

In intreaga perioada 1968-1989 au fost condamnate si executate 96 de persoane dintre care 93 pentru infractiunea de omor deosebit de grav. Pentru alte 34 persoane condamnate la moarte, pedeapsa a fost comutata in pedeapsa inchisorii pe 25 de ani[3].

Decretul-Lege nr. 6/1990[4] a abolit pedeapsa cu moartea pentru ca mai apoi Constitutia din 1991 sa consacre principiul constitutional al abolirii pedepsei cu moartea [art. 22 alin. (3)].

La ratificarea de catre Romania a Protocolului 7 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, tara noastra indeplinise juridic cerinta pe care CEDO a impune statelor semnatare.

Actuala ordine constitutionala nu mai permite reintroducerea pedepsei cu moartea, deoarece nicio revizuire nu poate fi facuta daca are ca rezultat suprimarea drepturilor si libertatilor fundamentale [art. 148 alin. (2) Constitutie] ori pedeapsa cu moartea, acest „omagiu adus legii talionului”[5] suprima cel mai important drept al omului: dreptul la viata.

 Realizam la comanda orice lucrare de licenta / lucrari de diploma din dreptul penal. Cateva exemple:

  • Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei. Cauzele justificative. Cauzele de neimputabilitate
  • Extradarea activa si pasiva – instrument juridic in cooperarea judiciara internationala in materie penala
  • Infractiunea in reglementarea Codului penal de la 1969 si a noului Cod penal (Legea nr. 286/2009). Prezentare comparativa
  • Minorul infractor in reglementarea Codului penal de la 1969 si a noului Cod penal (Legea nr. 286/2009)
  • Participatia penala in reglementarea Codului penal de la 1969 si a noului Cod penal (Legea nr. 286/2009)
  • Pedepsele si individualizarea acestora in reglementarea Codului penal de la 1969 si a noului Cod penal. Renuntarea la aplicarea pedepsei. Amanarea aplicarii pedepsei
  • Reflectarea dispozitiilor Constitutiei Romaniei in partea generala a Codului penal.
  • Regimul executarii pedepselor privative de libertate in reglementarea Codului penal de la 1969 si a noului Cod penal (Legea nr. 286/2009)
  • Regimul executarii pedepselor, a masurilor educative si a altor masuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal in reglementarea Codului penal de la 1969 si a noului Cod penal (Legea nr. 286/2009)
  • Vinovatia penala a persoanelor fizice si juridice in reglementarea Codului penal de la 1969 si a noului Cod penal (Legea nr. 286/2009)
Comanda acum o lucrare de licenta!


[1]I. Poenaru, Pedeapsa cu moartea – pro sau contra?, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1994.

[2]I. Tanoviceanu, op. cit., vol. III, p. 355.

[3] I. Poenaru, op. cit., p. 68.

[4] Publicat in M. Of. nr. 4 din 8 ianuarie 1990.

[5] V.V. Pella, Pedeapsa cu moartea in legatura cu proiectul Constitutiei, Revista penala an II 1923, pp. 1-3.

V. Pașca, Curs de drept penal. Partea generală, ed. Universul Juridic, București, 2012.