Cercetarea administrativă

Articolul „ Cercetarea administrativă ” este parte a unei lucrări de licență

Nu găsești ce cauți? Oferim servicii de consultanta pentru redactarea lucrarii de licenta!

Cercetarea administrativă
Cercetarea administrativă – comandă lucrări de licență

Derularea cercetării administrative este reglementată atât de art. 63 alin. (1), cât şi de art. 251 C. mun. care stabilesc că îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile este obligatorie în caz de concediere pentru săvârşirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate. Consecinţa aplicării sancţiunii concedierii disciplinare (precum şi a celorlalte sancţiuni prevăzute de Cod, cu excepţia celei prevăzute de art. 248 alin. (1) lit. a) fără efectuarea cercetării disciplinare este nulitatea absolută a deciziei de sancţionare. Orice instanţă de judecată, odată sesizată, va dispune anularea sancţiunii, fără a mai trece la analiza fondului cauzei dacă angajatorul nu poate face dovada efectuării, prin organele proprii, cercetării prealabile. Subscriem punctului de vedere exprimat în doctrină că procedura prealabilă de cercetare nu este o modalitate de jurisdicţie, nu se iau decizii cu putere de lucru judecat, nu se exercită căi de atac fiind doar o formă de investigare în folosul organului competent al angajatorului de a lua cea mai oportună, legală şi întemeiată decizie. Cine efectuează cercetarea disciplinară? O asemenea întrebare a devenit pertinentă, cu atât mai mult, cu cât s-a emis părerea că din conţinutul art. 251 C. mun. Nu se poate înţelege altceva decât că angajatorul „nu poate împuternici decât o singură persoană să efectueze cercetarea”, aşadar, ar fi imposibil, din punct de vedere legal ca o astfel de anchetă disciplinară să fie încredinţată unei comisii disciplinare. Nu credem că o asemenea opinie are suficiente temeiuri şi cu atât mai puţin vreo acoperire legală. Nu există text legal care să stabilească obligativitatea efectuării cercetării disciplinare de către o singură persoană. Chiar autorul opiniei criticate susţine că, în eventualitatea constituirii unei comisii disciplinare, o atare împrejurare nu ar atrage nulitatea absolută a deciziei de sancţionare. În numeroase alte acte normative, din domeniul legislaţiei muncii, se face menţiune expresă despre comisiile disciplinare (deci nu o singură persoană) învestite de către angajator cu efectuarea cercetărilor disciplinare. In ultimul Contract colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010 se prevedea, în mod expres, în art. 75 alin. (2) că pentru cercetarea abaterii disciplinare şi propunerea sancţiunii angajatorul constituie o comisie. O astfel de prevedere a putut fi preluată şi azi în diferite alte contracte colective de muncă aplicabile. Dar, chiar şi în lipsa unei astfel de prevederi de natură convenţională, nimic nu-l opreşte pe angajator, să dispună constituirea unei comisii, existenţa participării mai multor persoane la o astfel de activitate este o nădejde în plus că investigaţiile vor fi temeinic efectuate şi cu obiectivitate. O altă întrebare care se ridică este următoarea: salariatul cercetat poate fi reprezentat sau asistat de către terţe persoane sau chiar de către un avocat? În opinia noastră răspunsul este diferenţiat după cum avem în vedere asistarea sau reprezentarea salariatului în faţa organului de cercetare disciplinară. Reprezentarea salariatului în faţa comisiei de cercetare disciplinară nu este admisibilă de către nicio altă terţă persoană: un alt salariat din aceeaşi unitate, un membru al sindicatului sau un avocat. Salariatul, în cazul în care consideră că este util pentru el, se va prezenta personal în faţa comisiei disciplinare şi nicidecum printr-un împuternicit Asistarea salariatului este un drept prevăzut de chiar art. 251 alin. (4) C. mun., text care dă posibilitatea ca cel cercetat să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este. Este logic, în opinia noastră ca o astfel de asistare, la cerere, să poată fi efectuată şi de către o altă persoană, fie că nu există sindicat în unitate, fie că salariatul nu este membru într-o organizaţie sindicală, fie că pur şi simplu, are o doză mai mare de încredere într-o persoană pe care şi-o alege singur. Asistarea salariatului de către un avocat a stârnit şi ea controverse în lumea juridică. Ea este considerată a nu fi posibilă de către unii autori sau pe deplin posibilă de către alţi doctrinari. Considerăm că această din urmă opinie este cea întemeiată, avocatul fiind un profesionist în drept îşi va putea aduce un aport mult mai consistent, din punct de vedere juridic, nu numai pentru apărarea salariatului, ci şi în procesul de formare a membrilor comisiei a unei convingeri legale şi temeinice.